sdanescu
Active member
Din: timisoara
Inregistrat: 01-06-2005
Postari: 285
|
|
Si inca una interesanta pentru cei ce au si discutat despre aceste schimbari:
"Autobuze rusesti pentru Romania
Cea mai veche entitate industriala romaneasca va incepe, din 15 iulie, fabricarea de autobuze. In ultimii ani, Romania nu a mai produs acest gen de autovehicule, iar UCM Resita, privatizata anul trecut, va relansa productia de autobuze, urmand sa fabrice modelele companiei ruse Russian Buses, membra a celui mai mare holding din domeniul constructiilor de masini din Federatia Rusa
Concernul Rus Avto Prom din Rusia va dezvolta in Romania, prin proiectul Russkie Avto Busy, un centru de productie si comert, avand ca piata de desfacere atat Romania, cat si regiunea Europei de sud-est. Divizia de constructii masini a concernului a avut o productie de peste 17.000 de unitati si o cifra de afaceri de peste 500 de milioane de dolari in 2004.
Pentru realizarea proiectului au fost infiintate societatile RomCAR Russian Buses SA, casa de comert, situata in Bucuresti si RomCAR Russian Buses Production SRL, centru de productie, aflat la Resita. "Romcar Russian Buses este distribuitor unic al produselor Russian Buses (RB) in Romania. Societatea de productie de la Resita este in curs de infiintare.
Nu este decisa, pana la acest moment, participarea UCMR in cadrul acestei noi societati. Intre Romcar si RB exista un acord de cooperare, prin care UCMR pune la dispozitie spatiul si il amenajeaza conform contractului de colaborare cu RomCAR Russian Buses.
Pentru indeplinirea acestui obiectiv, UCMR a contractat un credit de 1,5 milioane euro, destinat lucrarilor de pregatire a spatiului de productie pana la 15 iulie 2005", a precizat, pentru SFin, Boris Golovin, presedinte si administrator al celor doua societati.
RB a fost infiintata in 2000 si cuprinde cinci uzine de autobuze, fiind liderul pietei ruse. Potrivit presedintelui companiei, Serghei Zanozin, RB produce 16.000 de autobuze pe an, din care 25% sunt destinate exportului pe pietele CSI si Americii Latine. In 2004, cifra de afaceri s-a ridicat la 398 milioane dolari, iar pentru 2005 se estimeaza sa ajunga la 500.000 milioane dolari.
"Piata romaneasca seamana foarte mult cu piata rusa, existand un grad mare de uzura al autobuzelor urbane si suburbane, de 70-90%", a declarat Zanozin.
Autobuze "Made in Romania"
Centrul de productie va avea o suprafata de aproximativ 8.000 mp, pusa la dispozitie de UCM Resita SA. Situat pe Platforma Mociur, spatiul va include initial Hala Ebosul Nou, permitand asamblarea a circa 400-450 de autobuze anual, urmand a fi extins si in Hala Curatatorie, ajungandu-se astfel la o capacitate aproximativa de productie de 800 de unitati anual.
„Am incheiat cu RomCAR Russian Buses un acord pe o perioada de 15 ani, deci am pus bazele unei colaborari serioase, de durata", spune Adrian Chebutiu, presedinte director general al UCMR. Contractul este rezultatul demersurilor companiei de a atrage noi surse de finantare, dar si de a trezi interesul altor investitori pentru oras.
Vor fi create aproximativ 250 de noi locuri de munca, iar in urmatorii doi ani vor creste la aproximativ 700. "UCM Resita va deveni nu numai partenerul RomCAR Russian Buses, prin inchirierea halelor si prin acordarea de consultanta pentru angajarea de personal, ci si un furnizor.
Vom produce piese si subansamble pentru autobuzele fabricate la Resita, reluand astfel o activitate care a incetat in Romania cu ani in urma", afirma Adrian Chebutiu. Selectionarea personalului va fi realizata de UCM Resita SA, in colaborare cu RomCAR Russian Production SRL.
Prototipul iese in septembrie
Din gama realizata de concernul rus, au fost selectate pentru a fi produse la Resita doar cateva tipuri: LIAZ 5292 - autobuz urban, 12 m; PAZ 3237 - autobuz urban, 8 m; LIAZ 5256-23 - autobuz interurban, 12 m; PAZ 4230 - autobuz interurban, 10 m si GOLAZ 5291 - autobuz turistic.
Toate autobuzele iesite pe poarta fabricii din Resita vor purta marca RomCAR si vor respecta normele europene in domeniu. Pentru sustinerea pe piata a produselor RomCAR se constituie o retea de puncte service, formata din noua centre: Bucuresti, Craiova, Timisoara, Oradea, Cluj, Brasov, Iasi, Galati si Constanta.
Cum se va derula proiectul anul acesta? "Pana la 15 iulie 2005 se va finaliza pregatirea spatiului de productie, in august va incepe dotarea cu echipamente si utilaje, importarea primelor kituri pentru primele autobuze care vor fi asamblate, iar din septembrie va demara asamblarea primelor prototipuri. Estimam ca procesul de omologare va dura 15-30 zile.
In lunile octombrie, noiembrie si decembrie se estimeaza productia si livrarea a 50 de autobuze pe piata romaneasca", ne-a declarat Boris Golovin. Pana atunci se va pune la punct si un sistem de finantare. "Autobuzele pot fi achizitionate in sistem leasing, dar si pe credit furnizor.
In prezent exista cereri de export catre Bulgaria, Serbia, Croatia, Muntenegru, Siria si Italia", a precizat presedintele si administratorul societatii RomCAR Russian Buses.
La Rocar, doar lichidatorii traiesc bine
Daca la Resita lucrurile par sa mearga ca unse, ce se intampla insa la Rocar ? Prin Hotararea nr. 13/17.03.2004 a Colegiului de Conducere al fostului APAPS (actual AVAS), s-au aprobat dizolvarea si declansarea procedurii de lichidare voluntara a societatii. "Adunarea Generala a Actionarilor de la SC ROCAR SA Bucuresti, prin Hotararea nr.
1/31.03.2004 a adoptat dizolvarea si lichidarea voluntara a societatii, in conformitate cu OUG nr. 88/1997, cu modificarile si completarile ulterioare, Legea nr. 137/2002 cu modificarile si completarile ulterioare si HG nr. 577/2002.
In urma licitatiei din 27.05.2004, organizata de AVAS - Directia de Elaborare si Urmarire Acte Legislative si Lichidari Voluntare -, a fost desemnat lichidatorul societatii comerciale ROCAR SA, firma PricewaterhouseCoopers Management Consultants SRL Bucuresti, cu care s-a incheiat contractul de angajare nr. 146/02.06.2004", ne-au declarat surse din guvern.
Intreg patrimoniul societatii in lichidare a fost vandut astfel: in urma licitatiei organizate pe 15.12.2004 a fost vandut activul industrial la pretul de 6.400.000 euro + TVA (circa 240.000.000.000 lei + TVA) catre firma Prelude 2000 SRL. Din pretul total, 139.033 euro au fost platiti intr-un cont escrow.
Aceasta suma reprezinta valoarea a 15 loturi de teren in suprafata totala de 4.880,87 mp, ce fac obiectul procedurii de restituire conform Legii nr. 10/2001. Totodata, in urma licitatiei din 19.04.2005, au fost vandute imobilele situate in Str. Bazaltului nr. 14-20 si nr. 32-40, la pretul de 4.647.188.062 lei + TVA catre firma Said Invest SRL.
« Deoarece procesul-verbal de adjudecare prin care SC Prelude 2000 SRL a fost declarata castigatoare a licitatiei din 15.12.2004 face obiectul unui litigiu aflat pe rolul Tribunalului Bucuresti, Sectia a VI-a Comerciala, pana in prezent nu s-a procedat la distribuirea sumelor aflate in contul de lichidare catre creditorii societatii", ne-au declarat sursele mentionate.
Cuantumul acceptat al comisionului cuvenit lichidatorului pentru perioada 23.07.2004-25.04.2005 este in suma totala de 24.035.976.067 lei, inclusiv TVA.
Intre presedintie, Nastase si Becali
Ce ar mai fi de adaugat, pentru culoare, in toata aceasta poveste? Doar trei lucruri. In primul rand, ca Rocar a inregistrat profit dupa 1990 numai in perioada in care a fost condusa de un consilier prezidential: Dan Vuerich.
Performantelele acestuia - in care nu putem sa nu diluam si apropierea de PDSR, candidatura la Primaria Sectorului 5 si la parlament, pe listele celor trei trandafiri - l-au recomandat probabil lui Traian Basescu, dupa ce fusese mai multi ani consilierul lui Ion Iliescu.
Intre anii 1992 si 1999, cand a fost director general, apoi manager si in 1998 consilier la Rocar, societatea a disponibilizat jumatate din angajati, dar si-a insutit datoriile. Dupa aceea, nu a mai produs decat pierderi.
In al doilea rand ca, dupa ce isi depusese cuponul primit la programul de privatizare in masa la Rocar, Adrian Nastase trebuie sa fi simtit multa amaraciune cand societatea a intrat in lichidare, chiar in mandatul sau de prim-ministru.
Si, nu in ultimul rand, trebuie reamintit cum vedea APAPS afacerea Rocar: atunci cand Gigi Becali si-a anuntat intentia de a cumpara firma, unul dintre oficialii vremii a declarat nonsalant: "La Rocar s-ar putea face afaceri imobiliare sau s-ar putea produce orice, inclusiv pufuleti sau paltoane". Asa au pierdut romanii, in anul 2004, singurul constructor de autobuze din tara.
Saptamana Financiara, George Stoica, 13 iun 2005"
|
|